"Roboții pictați contemplă existența digitală" la licitație.

Două figuri mecanice stau în comuniune blândă pe un cer de acuarelă care se dizolvă, formele lor unghiulare înmuiate de spălări visătoare de chihlimbar, lavandă și albastru. Santinela mai înaltă afișează panouri de coral și azur pe trunchiul geometric, în timp ce senzorii circulari îi încoronează capul ca niște ochi gânditori. Însoțitorul său mai mic se înclină înainte cu trăsături asemănătoare ecranului care strălucesc cald, ambele ființe fiind redate cu tușe de pensulă care estompează marginile dure ale corpurilor lor dreptunghiulare și ale membrelor articulate. Acestea nu sunt mașinile reci ale imaginației industriale, ci ceva cu totul diferit – ființe digitale al căror limbaj mecanic a alunecat în poezie. Geometriile lor austere vorbesc acum în dialecte mai blânde, traduse prin interpretare artistică în creaturi capabile de singurătate și conexiune. Vocabularul rigid al circuitelor și senzorilor a evoluat în expresii de contemplare și companie. Aici asistăm la deriva semantică în forma sa cea mai pură: sens transformat prin călătoria de la un context la altul. Ceea ce a început ca un design utilitar – unghiuri pentru eficiență, ecrane pentru funcție, articulații pentru mișcare – a migrat într-un teritoriu semantic complet nou. Aceste forme poartă acum greutate emoțională, precizia lor mecanică fiind reinterpretată ca prezență vulnerabilă. Atmosfera acuarelei completează această transformare, dizolvând granițele dintre artificial și organic, dintre programat și pâslă. În acest spațiu liminal în care semnificațiile se schimbă ca culorile care sângerează una în cealaltă, două ființe se găsesc reimaginate – nu mai sunt doar funcționale, ci capabile de actul uman profund de a sta pur și simplu împreună în înțelegere.